I. Oprişan: Publicatii si editii critice

 

 

Folclor din Moldova de Jos, in seria Folclor din Moldova, II, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969;

Opera lui Mihail Sadoveanu, Minerva, 1986; Bucureşti, ed. a II-a, Bucureşti,

Saeculum I.O., 2004;

Lucian Blaga printre contemporani. Dialoguri adnotate, Bucureşti, Minerva, 1986;

ediţia a II-a, Bucureşti, Saeculum I.O., 1995;

O istorie a literaturii romane in evocări, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1991;

Basme fantastice romaneşti, I–III, IV, t 1–2, V–XI, Bucureşti, Vestala, 2002–2009;

Troiţe romaneşti. O tipologie, Bucureşti, Vestala, 2003;

La hotarul dintre lumi. Studii de etnologie, Bucureşti, Saeculum I.O., 2006;

Cariatide literare. Studii de istorie literară, Bucureşti, Vestala, 2006;

Redescoperirea culturii populare, Bucureşti, Vestala, 2008.

Flori de cer albastru. Proză pseudo-fantastică, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2009;

In umbra morţii, roman, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2010.

 

 

Ediţii critice din opera următorilor autori:

Tony Brill, Tipologia legendei populare romaneşti, I–II, Bucureşti, Saeculum I.O.,

2005–2006;

Gh. F. Ciauşanu, Superstiţiile poporului roman in asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi, Bucureşti, Saeculum I.O., 2005;

Val Cordun, Timpul in răspăr. Incercare asupra anamnezei in basm, Bucureşti,

Saeculum I.O., 2005;

Nicolae Densusianu, Vechi cantece şi tradiţii populare romaneşti, Bucureşti, Minerva,

1975; Istoria militară a poporului roman, Bucureşti, Vestala, 2003;

Ciprian Doicescu, Iulia Hasdeu, Vestala, 2010;

Iuliu Dragomirescu, Ideile şi faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Saeculum Vizual, 2007;

B. P. Hasdeu, Corespondenţă inedită, Bucureşti, Vestala, 2005; Sic cogito, Bucureşti,

Vestala, 2007; Foaea de storiă romană, Bucureşti, Vestala, 2007; Foiţa de istorie şi literatură, Bucureşti, Vestala, 2007; Romania, Bucureşti, Vestala, 2008; Scrieri istorice, I–II, Bucureşti, Vestala, 2008; Din Moldova (Lumina), Bucureşti, Vestala, 2009; Aghiuţă, Bucureşti, Vestala, 2009;

Iulia Hasdeu, Oeuvre poetique/Opera poetică, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2005;

Cugetări, Bucureşti, Editura Saeculum Vizual, 2007;

N. Iorga, Transilvania, I–VII, Bucureşti, Saeculum I.O., 2005–2008; Istoria lui Mihai Viteazul, Bucureşti, Saeculum I.O., 2009;

Eugen Lozovan, Dacia sacra, Bucureşti, Saeculu, 1997;

C. Manolache, Scanteietoarea viaţă a Iuliei Hasdeu, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2001;

Atanasie M. Marienescu, Cultul păgan şi creştin. Sărbătorile şi datinile romane vechi, Bucureşti, Saeculum I.O., 2008;

I. M. Marinescu, O viaţă supusă destinului, Bucureşti, Vestala, 2005;

Mărgărita Miller-Verghi, Vechi motive decorative romaneşti, Bucureşti, Vestala, 2007;

Grigore Nandriş, 8 ani din viaţa Romaniei. 1940–1948, Bucureşti, Saeculum I.O.,

1999; O radiografie a exilului romanesc, Bucureşti, Vestala, 2000;

Marcel Olinescu, Mitologie romanească, Bucureşti, Saeculum I.O., 2005;

Tudor Pamfile, Mitologia poporului roman, Bucureşti, Vestala, 2006; I–II, Bucureşti, Vestala, 2007;

Ovidiu Papadima, O viziune romanească a lumii, Bucureşti, Saeculum I.O., 1995,

2009; Anton Pann – cantecele de lume – şi folclorul Bucureştilor, Bucureşti, Saeculum

I.O, 2009; Ghicitoarea. Formele ei de artă, Bucureşti, Saeculum I.O., 2009;

Nicolae Petrescu, Primitivii. Organizare. Instituţii. Credinţe. Mentalitate, Bucureşti,

Saeculum I.O., 2003; Memorii, I, II, Bucureşti, Vestala, 2004;

Alexandru I. Philippide, Alexandru I. Philippide in dialog cu contemporanii, I–II,

Bucureşti, Minerva, 1987;

G. Popa-Lisseanu, Dacia in autorii clasici, Bucureşti, Vestala, 2006; Mitologia grecoromană I, Legendele zeilor, II Legendele eroilor), Bucureşti, Editura Vestala, 2008;

Continuitatea romanilor in Dacia, Bucureşti, Saeculum I.O., 2010;

Ion Marin Sadoveanu, Scrieri, I–VIII, Bucureşti, Minerva, 1969–1985;

Mihail Sadoveanu, Povestiri şi nuvele, Bucureşti, Editura Albatros, 1988;

Theofil Simenschy, Dicţionarul inţelepciunii, Bucureşti, Saeculum Vizial, 2008;

Adolf Schullerus, Tipologia basmelor romaneşti şi a variantelor lor, Bucureşti, Saeculum I.O., 2006;

Pamfil Şeicaru, Scrieri din exil, I–II, Bucureşti,( Saeculum I.O., 2002);

Mircea Vulcănescu, Războiul pentru intregirea neamului, Saeculum I.O., 1999;

Teodor Vargolici, I. Oprişan sau pasiunea carţii, Bucureşti, 2005.

O familie intelectuală

 

I. Oprişan: Ce a determinat admiraţia pe care o aveţi faţă de G. Călinescu?

Eugen Simion: Admiraţia faţă de G. Călinescu nu poate să inceapă decat cu admiraţia faţă de opera lui. In cazul meu, ea a inceput devreme. Eram elev la Liceul I.L. Caragiale din Ploieşti cand profesorul nostru de romană, Gh. V. Milica, mi-a pus in mană cele cinci volume din Opera lui Mihai Eminescu. O revelaţie. O mare descoperire care mi-a marcat, ca să nu zic viaţa sau destinul, zic adolescenţa. Citisem deja pe G. Ibrăileanu (recomandat de acelaşi inimos profesor) şi, pe ascuns, pe E.Lovinescu, adversarul său bucureştean,  „sensibilul critic colibri“ – cum ii spune in deriziune G. Toparceanu… Toţi aceşti critici mari mi-au hotărat – acum pot să zic – destinul. Citindu-i, am decis să devin critic literar. G. Călinescu a fost – şi a rămas in continuare – profesorul meu de stil. Aş putea spune: modelul intelectual pe care un critic tanăr nu trebuie să-l piardă niciodată din vedere, chiar şi atunci cand se desparte de el. Imi place şi azi, il recitesc cu poftă, cand am prilejul. E un spectacol intelectual pe care nu trebuie să incerci să-l imiţi (dacă il imiţi eşti pierdut!), ci să-i prinzi mecanismul de funcţionare. El iţi educă sensibilitatea critică, te invaţă să pui ideile in pagină (e vorba de „fondul epic“ al discursului critic sau de ceea ce Eugen Ionescu numeşte „epicismul interior“ necesar in eseistică!)… Iată, dar, cateva motive de a admira pe imprevizibilul şi inimitabilul, in fond, G. Călinescu…

I. Oprişan: L-aţi cunoscut, oare, pe Profesor? Ceva despre o primă intilnire a D-voastă cu Călinescu la Sinaia mi-a relatat dl Dumitru Micu.

Eugen Simion: L-am intalnit de cateva ori, dar intalnirile au fost inesenţiale. Cand eram tanăr şi şomer, Perpessicius m-a prezentat lui G. Călinescu cu sugestia de a fi angajat la Institut. G. Călinescu m-a primit, s-a uitat la mine, a zis că semăn cu un pianist American (care tocmai concertase in Romania) şi… atat. L-am mai văzut, o dată, la Sinaia… dar fără consecinţe in planul relaţiilor… I-am urmărit, in schimb, toate conferinţele publice şi am citit cam tot ceea ce a scris. Ziua de vineri (cand apărea „Contemporanul“) era o sărbătoare in terorizantul sfarşit de deceniu al VI-lea (obsedantul deceniu) şi la inceputul anilor ’60…

I. Oprişan: Cum era posibil să iubiţi in gradul cel mai inalt două personalităţi care nu erau in cei mai buni termeni: G. Călinescu şi Marin Preda?

Eugen Simion: Marin Preda era supărat pe G. Călinescu din două motive (am aflat acest lucru mai tarziu, chiar de la Preda!):

a) ii trimisese Moromeţii, I, şi G. Călinescu n-a reacţionat in niciun fel. Semn că nu-l citise; Preda l-a vizitat, după o vreme şi, in loc să accepte discuţia despre literatură, marele critic a vorbit despre… aristocraţia romanească. Cel puţin aşa prezintă lucrurile Marin Preda intr-o confesiune…

b) Lui Preda nu i-a plăcut romanul Scrinul negru (nu i-a plăcut mai ales viziunea despre ţăranul roman) şi a scris in „Viaţa roma nească“ un articol usturător…

In acest moment intru eu, tanăr şi necunoscut, pe scenă: am publicat două articole in „Gazeta literară“ (1960) in care respingeam obiecţiile lui Marin Preda şi lăudam romanul de idei din Scrinul negru. Preda s-a supărat şi m-a ignorat pană in 1967, după apariţia Moromeţilor, II… Azi imi dau seama că aveam şi nu aveam dreptate in privinţa Scrinului negru.Dar aceasta este o altă temă. Cu Preda, pot să spun, am devenit prieten. Am putut comunica, am discutat de mii de ori, intr-un stil colocvial, despre orice: de la ideea de divinitate pană la relaţiile dintre un bărbat şi o femeie… Pe G. Călinescu il consult mereu şi, cand nu-mi vin cuvintele bune in articol, deschid cărţile lui şi citesc cateva pagini. Antrenament al spiritului, exerciţiu de digitaţie la pianul scriiturii…

I. Oprişan: Se vedea in vreun fel Institutul in spatele Directorului lui?

Eugen Simion: Institutul se identifica totalmente cu G. Călinescu. Cercetătorii constituiau, cel puţin in viziunea mea, orchestra necesară… Nu-i judec acum performanţele … Dirijorul domina, in chip evident, scena. In orchestră au fost de-a lungul timpului profesionişti remarcabili…

I. Oprişan: In ce măsură a contribuit simpatia faţă de G. Călinescu in opţiunea de a imbrăţişa Institutul – intai ca preşedinte al Consiliului Ştiinţific şi apoi ca Director?

Eugen Simion: Institutul „G. Călinescu“ este, de bună seamă, un brand cultural cum se zice azi. Oricine se simte bine (sau ar trebui să se simtă) dacă este acceptat in această comunitate ştiinţifică şi respectă regulile vieţii intelectuale. Iar dacă este director, ce să zic… O demnitate impovărătoare…

I. Oprişan: Cu ce ganduri de imbunătăţire a vieţii ştiinţifice aţi păşit in fruntea Institutului?

Eugen Simion:Trebuie să spun că am venit la Institutul „G. Călinescu“ in 2006 cu alte ganduri şi din alte motive: să inchei Dicţionarul general al literaturii romane care trena de mai bine de zece ani… Altminteri, după ce fusesem 12 ani in fruntea Academiei Romane, aveam alte opţiuni… Am venit şi, spre surpriza mea, am descoperit o mică lume agitată, invrăjbită, orgolioasă, refractară, deloc convinsă că Dicţionarul este un proiect serios, demn de renumele institutului…

I. Oprişan: Ce aţi cedat dumneavoastră şi ce au cedat colaboratorii dumneavoastră in procesul de constituire a noii familii spirituale a Institutlui?

Eugen Simion: Nu ştiu ce-am cedat, ştiu doar că am vrut să duc, cu orice preţ, proiectul la capăt. Şi l-am dus. Acest fapt este esenţial. Restul este literatură de moravuri. O cunoşti bine, Dle Ionel Oprişan. Nu merită s-o analizăm. Ne intristăm spiritul… Unii s-au supărat şi au plecat, alţii m-au insultat prin gazete, o doamnă care reuşise perfor manţa ca timp de 10 ani să scrie 40 de pagini (nimic mai mult) m-a reclamat la toate instituţiile ţării etc. O altă doamnă cercetătoare, iritată că-i cer să predea articolele pe care trebuia să le predea tot de zece ani, mi-a atacat familia intr-o publicaţie… N-am răspuns pentru că, dacă intram in această schemă oboreană, nu mai incheiam niciodată proiectele noastre. Aşa că mi-am văzut de treabă, cu gandul că o să răspund răuvoitorilor mei la urmă. Dicţionarul a apărut şi, intre timp, mi-a dispărut totalmente cheful de a polemiza cu ei. La ce bun?

I. Oprişan: Dicţionarul general al literaturii romane, ediţiile critice, Bibliografia relaţiilor literaturii romane cu literaturile străine in periodice, celelalte lucrări au constituit cateva jaloane de impunere decisivă a Institutului in viaţa culturală naţională. Ce proiecte in curs de derulare sau neabordate incă ar putea spori, in viziunea Dumneavoastră, prestigiul instituţiei pe care o conduceţi?

Eugen Simion: Avem destule proiecte şi vor apărea, desigur, altele. Iată, Enciclopedia literaturii romane vechi, pe care o coordonează acum prof. Gh. Chivu, este pe cale de a fi infăptuită, după ce mai bine de zece ani a fost „lucrată“ in stil romanesc: adică amanată de la an la an, „incropită“, abandonată, reluată, ameţită… Cum să zic mai bine?. Sper ca in jurul acestei lucrări să se constituie un solid grup de cercetare (grupul „vechiştilor“) de care cultura romană are mare nevoie. Alt proiect: cronologia vieţii literare postbelice (primele trei tomuri sunt gata de tipar), apoi: ediţia integrală G. Călinescu (publi cistica), ediţiile Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Kogălniceanu, Bibliografia relaţiilor literaturii romane cu literaturile străine, şi, evident, o ediţie a II-a din D.G.L.R… (proiect, in continuare, prioritar). Pană atunci, pregătim un D.G.L.R. compendiu (un volum de circa 1000 pagini) cu scriitorii fundamentali, conceptele, revistele de direcţie etc… Cum vezi, Institutul „G. Călinescu“ nu stă degeaba…

I. Oprişan: Există vreo şansă ca Institutul să poată supravieţui, la caz de nevoie, prin mijloace proprii?

Eugen Simion: Nu, fără sprijin de la buget, Institutul nu poate supravieţui. Ce om de afaceri investeşte intr-o ediţie ştiinţifică Ghica sau Cantemir? Dar ce naţiune culturală işi poate permite să renunţe la publicarea clasicilor ei?… Dacă, totuşi, sunt politicieni care vor să desfiinţeze asemenea grupuri de cercetare… atunci ce să zic?: inseamnă că aceşti indivizi sunt lepădaţi de Dumnezeu…

I. Oprişan: Care consideraţi că ar trebui să fie profilul moral, ştiinţific şi inalt spiritual al cercetătorului de maine cu care v-ar plăcea să colaboraţi?

Eugen Simion: Modelul este simplu, vreau să spun: la indemana oricărui om moral şi inteligent. Să cerceteze cu pricepere şi devo tament, să fie onest, să respecte termenele, să nu fuşărească subiectul, să refuze „urechismul“ şi să nu incerce să păcălească pe nimeni. „Păcăleala“ in sferă intelectuală nu ţine mult…

I. Oprişan: In ce măsură Institutul işi deschide porţile către intelectualitatea romană? Şi ce ar trebui făcut ca publicul larg din cele mai diverse zone ale ţării să se poată considera sprijinitor şi colaborator al proiectelor Institutului? Intrevedeţi posibilitatea ca Institutul să fie un ferment pentru tineretul studios in privinţa continuării muncii de cercetare pe direcţiile fundamentale (deficitare azi)?

Eugen Simion: Deschiderea există deja (prin proiectele noastre de interes naţional). O deschidere mai mare spre intelectualii tineri din ţară va fi posibilă, cred, in curand, prin intermediul şcoli postdoctorale care prevede 92 de burse… timp de 3 ani… Imi pun mari speranţe in acest proiect european… El poate forma o generaţie competentă, performantă, bine şcolită o generaţie de cercetători tineri cu mentalitate europeană…

I. Oprişan: Ce speranţe vă puneţi in cei mai tineri cercetători pe care i-aţi adus in Institut in ce priveşte materializarea gandurilor d-voastră? Eugen Simion: In unii tineri imi pun mari speranţe. Alţii imi cultivă, nu ştiu de ce, dezamăgirea. Aştept ca superficialitatea lor să obosească. Am incă răbdare. Ii rog, totuşi, pe cei din urmă să nu abuzeze de ea…

I. Oprişan: Aveţi dorinţe speciale privitoare la Institutul G. Călinescupe care, eventual, nu le-am atins in intrebările de mai sus?

Eugen Simion: Am multe, dar nu le mărturisesc. Din superstiţie… Imi fură cineva dorinţele, proiectele, temele. Doamne fereşte! Cunoaşteţi, poate, următoarea istorie: la o comisie de bacalaureat se intalnesc, prin anii ’30, Tudor Vianu cu G. Călinescu. Tudor Vianu, amabil, colegial: Ce mai scrieţi, Domnule Călinescu?

G. Călinescu, suspicios: Iţi spun, dar să nu dezvălui nimănui, contez pe discreţia Dumitale: scriu o istorie a literaturii romane de la origini pană azi; dar incă o dată, nu spune nimănui, căci dacă se află, vine altcineva şi imi fură subiectul…

Vezi, dar, Domnule Oprişan, de ce nu-ţi răspund…

3 iunie 2010

 Interviu aparut in cartea Institutul de Istorie si Teorie Literara ”G.Calinescu” aparuta la Editura Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Bucuresti.

Un editor discret

Biblioteca Bucurestilor/Istoria cartii/ aprilie 2010 – Anul XIII, nr. 4

       Simpla lectura a programului editorial pe anul 2010 al editurilor Saeculum I.O., Vestala si Saeculum Vizual ne conduce spre o concluzie fara echivoc: pentru orice intelectual format sau in devenire, cartile purtand sigla Saeculum reprezinta instrumente de informare absolut necesare, pertinente si sigure in cele mai multe dintre sferele umanisticii:istoria culturii, etnologie si etnografie, filosofie, mitologie si lingvistica. Oferta editoriala bogata – peste 200 de titluri sunt permanent la dispozitia celor interesati – dar mai ales varietatea si calitatea titlurilor selectate fac acesta editura o garantie a seriozitatii. Simpla enumerare a autorilor si titlurilor de carti promovate de editurile Saeculum ar face sa creasca invidia oricarui editor: B.P.Hasdeu cu opera sa esentiala  (scrieri istorice, filologice, reviste literare, folcloristice si publicistica politica), M.Eminescu (Corpusul receptarii critice a operei lui M.Eminescu, editie selectata si ingrijita de I.Oprisan si Theodor Vargolici, 22 vol.), Bibliografia generala a etnografiei si folclorului romanesc (editie inceputa de Adrian Fochi, continuata de Iordan Datcu si I.Oprisan, actualizata pana in 1970-1995). La acestea se adauga nume de marca ale culturii  romanesti din toate timpurile, de la Ovidiu Drimba (cu opera sa esentiala, inclusiv Istoria culturii si a civilizatiei, 13 vol.), Florentin Popescu, Dan Grigorescu, Emil Manu, dar si clasici (G.Dem. Teodorescu, Istoria limbii si literaturii romane de la origini pana in 1882) s.a.

Biblioteca  de filozofie cuprinde texte esentiale ale literaturii clasice, respective Cato (Distihuri morale), Cicero (Arta oratoriei), Marc Aureliu (Carte sine insusi), dar si Arthur Schopenhauer (Aforisme asupra intelepciunii in viata). Mai semnalam, din colectia Mytos, cartea lui G.Popa-Lisseanu, Mitologia greco-romana in lecturi i–-lustrate, lucrarile fundamentale ale lui Ovidiu Papadima, Teodor Pamfile, Elena Niculita-Voronca (Datinile si credintele poporului roman, 2 vol.), Marcel Olinescu, Simeon Florea Marian (Nasterea, nunta si inmormantarea la romani). Alte serii foarte cautate si apreciate de public sunt: Enigmele universului, Enigmele istoriei, Documente revelatorii etc.

Ceea ce surprinde insa la majoritatea covarsitoare a lucrarilor enumerate este participarea substantiala si discreta a editorului. Marca I.O. (Ionel Oprisan, pentru cunoscatori) se releva atat in studiile introductive, aparatul critic si bibliographic al fiecarei aparitii, cat mai ales in precizia selectiei, o adevarata proba de rafinament cultural. In fapt, toti autorii prezenti in catalogul general al editurii, de la clasici la contemporani, unii plecati prea devreme dintre noi, cum sunt regretatii Paul Stefanescu, Dan Grigorescu sau Ovidiu Papadima, sunt un exemplu de optiune culturala sigura si temeinica. Si, tinand seama ca Saeculum este o editura de autor, putem aprecia ca sigla I.O. prezenta in denumirea editurii nu este cu totul nejustificata.

 Nascut la 17 aprilie 1940 la Vadeni, judetul Galati (cu prilejul aniversarii varstei de 70 de ani, redactia Biblioteca Bucurestilor transmite sarbatoritului un calduros La multi ani! – n.a.), Ion (Ionel) Oprisan si-a dedicate cariera studiilor de istoria literaturii (este doctor in filologie din 1981) si mai recent etnologie si folclorului, in calitate de cercetator la Institutul de Istoria Literaturii ’’G.Calinescu’’ al Academiei Romane. In paralel, depune o intense activitate stiintifica si publicstica, incepand cu anul 1964, cand debuteaza cu un articol despre Formele fixe in poezia lui M.Eminescu in Revista de istorie si teorie literara si continuand, constant, cu publicarea unor monografii substantiale despre Mihail Sadoveanu (1986) si B.P.Hasdeu (1990). In paralel, cerceteaza ”izvoare folclorice si creatie originala”, zona culturala ce va devini cu timpul adevarata sa vocatie stiintifica. Odata cu aparitia editurilor ce-i poarta amprenta si stilul, opera  sa stiintifica va creste exponential.

Astazi, orice cercetare etno-folcloristica temeinica trebuie sa faca referire la seriile Basme fantastice romanesti (6 vol.), Basme superstitios-religioase (2 vol.), Basme ale intelepciunii (2 vol.) si Basme nuvelistice (2 vol.), dar si la studiile La hotarul dintre lumi sau Redescoperirea culturii populare. O perspective asupra literaturii romane din perioada 1944-1970, toate purtand marca I.O.

Despre prozele ’’fantastice’’ cuprinse in volumul Flori de cer albastru, criticul Dumitru Micu nota: ”I.Oprisan este un povestitor dotat cu imaginatie, cu aptitudinea de a surprinde detaliul semnificativ, realist si de a suda indislocabil segmente de realitate si de vis, cu simt al compozitiei si inteligenta artistica. Mentionam ca proza lui I. Oprisan se apropie, ca registru tematic, de creatia lui V.Voiculescu, Gala Galaction si M.Eliade, conducand, prin unele situatii stranii, catre universal rural.’’

Studiul sau despre vechile monumente ’’funerare’’ romanesti, troitele atestate pe intregul areal autohton, reprezinta cea mai substantiala contributie stiintifica in domeniu, continuand opera unor etnologi si istorici de arta de prestigiu, de la Al. Tzigara-Samurcas la Gr. Ionescu, Tache Papahagi si G. Oprescu.

Intre exemplele semnalate de I.oprisan este si troita din satul Chiojdeni, jud. Vrancea, veche de 100 de ani, ce reprezinta un adevarat ”stalp al cerului”, un axis mundi slefuit de crestinism.

In concluzie, opera stiintifica a lui I.Oprisan ne conduce, subtil si eficient, pana la originile, misterioase si nerelevante, ale culturii traditionale.

                                                                                                                                Redactia B.B.