Fata nevazuta a Siberiei

de Ionel Oprisan

În mod curent se vorbeste despre Siberia ca despre un spatiu malefic – de unde au pornit în epocile mai vechi migratii pustiitoare asupra Europei si unde, în epoca moderna, si-au gasit moartea, ca într-o adevarata închisoare a popoarelor, milioane de oameni nevinovati, deportati de tarism si, ulterior, de comunismul sovietic. Vitregia naturii, frigul înspaimântator, imensitatea întinderilor nepopulate, pericolele existentiale, descrise de catre putinii temerari care s-au aventurat în aceasta parte a lumii, au impus imaginea unei Siberii total inospitaliere si aculturale, sustrase pulsatiilor civilizatiei.
Povestirile orale sau memoriile celor reîntorsi din calvarul lagarelor de dincolo de Urali au amplificat, dupa al Doilea Razboi Mondial, toposul Siberiei lipsite de luminile culturii, potrivnice vietii pe toate planurile. Si, totusi, Siberia nu reprezinta un vid cultural.
Cercetarile mai noi au scos la iveala existenta unor civilizatii enigmatice de înalt nivel cultural si de o mare vechime, a caror descoperire tinde sa rastoarne viziunea consacrata asupra ansamblului civilizatiei umane.
Pe de alta parte, investigatiile antropologice, etnologice, filologice, istorice, sociologice au pus în evidenta individualitatea unui impresionant numar de culturi de sine statatoare (cca. 80), cu o dezvoltare si înflorire proprii, supravietuind adesea prin colectivitati extrem de reduse.
Înfrângerea barierelor naturale, prin mijloacele tehnicii moderne, accesul la marea cultura a reprezentantilor unor popoare siberiene, tehnica informationala si de înregistrare au facut posibila cunoasterea mai exacta a acestei parti a Terrei.
De unde pâna ieri se credea ca vitregiile naturii au impus aici o dezvoltare închisa, punctuala, a unor culturi, fara atingere între ele, astazi a devenit evident ca pe teritoriul Siberiei au existat dintotdeauna mari miscari de populatii si ca culturile mici au stat într-o permanenta legatura – gradual diferita de la o epoca la alta – cu marile culturi de la care au preluat si carora, nu o data, le-au dat, nu numai bunuri materiale, ci si spirituale.
În pofida inegalitatii existente actualmente între diversele culturi siberiene – între altele si ca urmare a efectelor devastatoare ale politicii ruse imperialiste si comuniste –, cercetatorii tind sa creada ca pe parcursul unei îndelungate perioade istorice se ajunsese aici la o relativa egalizare culturala – cel putin la nivelul vârfurilor sociale – a întregii Asii, chiar daca, prin forta împrejurarilor, unele centre au avut întotdeauna un caracter preponderent dinamic, precum China, India, Iran, Persia.
Stirile despre diversele evenimente, tehnicile traditionale vitale, inovatiile aparute într-unul din marii fermenti culturali ai Rasaritului au circulat nestingherit, ajungând, printr-o fireasca propagare participativ-spirituala, pe întreg cuprinsul Asiei, inclusiv în spatiile siberiene, strabatute de aripa nordica a Drumului Matasii si a altor drumuri celebre.
O marturie directa în acest sens ne-o ofera si naratiunile fantastice populare, care – dincolo de varietatea tematica si de realizarea artistica specifica diverselor popoare de la care au fost înregistrate – vehiculeaza teme, motive, simboluri, personaje, structuri si clisee epice comune unor arii foarte largi, ce depasesc, în orice caz, spatiul lingvistic al fiecarei dintre populatiile siberiene si chiar asiatice în parte.
Speranta unora dintre cercetatori – si în primul rând a noastra – ca aici ar fi putut sa persiste pâna în contemporaneitate forme foarte arhaice, primare, în masura sa explice radacinile si etapele mai vechi ale basmului universal, e contrazisa în buna masura de realitatea fenomenului.
E adevarat ca, prin relativa sa izolare geografica, naratiunea fantastica siberiana conserva unele elemente evident mai vechi, prezente doar insular si cu o redusa însemnatate în substanta basmelor europene.
Ne referim îndeosebi la eflorescenta extraordinara a basmelor cu animale si la prezenta curenta a unor personaje animaliere în cadrul basmului fantastic, ce perpetueaza pâna astazi stravechi simboluri totemice sau vechi figuri religios-mitologice, a caror semnificatii cultice sau magice s-au pierdut.
Ponderea lor în cadrul basmelor siberiene releva – ca si în cazul naratiunilor similare culese de la populatiile africane, de la pieile rosii sau de la eschimosi – apropierea, cel putin ca mentalitate, de formele genuine de viata.
În aceeasi ordine de idei, am invoca frecventele aluzii la diverse forme de canibalism, aproape epurate de timp din basmele europene, precum si referintele la unele cutume stranii, specifice zonelor nord-est asiatice.
În sfârsit, dar nu în ultimul rând, sunt de luat în considerare relatarile si informatiile etnografice adiacente privitoare la vechile tehnici de constructie a locuintei, de procurare a hranei, de producere a îmbracamintei, de îngrijire a animalelor, de vânatoare si pescuit, ce au patruns în texte independent de vointa povestitorilor – ca în basmele de pretutindeni – legându-le, pe de o parte, de timpul si spatiul nararii, iar, pe de alta, de traditia istorisirii lor într-o anume limba.
Dincolo însa de asemenea elemente specifice – pe baza carora paleoetnologii îsi pot forma o aproximativa idee despre straturile mai vechi de cultura si de civilizatie ale zonei – basmele siberiene si de pe drumul marilor invazii scot mai ales în evidenta, dupa cum relevam, o surprinzatoare identitate de teme, motive si tehnici narative, ce denota intensa lor circulatie în timp si spatiu peste granitele lingvistice ale diverselor etnii.
Fortând întru câtva nota, am putea vorbi chiar de o relativa unitate a basmelor fantastice siberiene, vizibila, atât la nivelul continutului – al repertoriului în linii mari comun –, cât si al modalitatilor de expresie si al valorii artistice.
Îngrosând, de asemenea, liniile, s-ar putea afirma ca basmul siberian reprezinta nu numai rezultatul (produsul) relatiilor interetnice, dar, într-un fel, si unul dintre factorii cei mai activi ai schimburilor de valori spirituale si totodata mijlocul de sugerare a iluziei egalitatii culturale dintre populatiile venite în contact.
În orice caz, textele publicate pâna acum fac dovada unui înalt nivel artistic.
Rod al unor îndelungate – multiseculare – slefuiri, ele s-au cristalizat în forme întru câtva clasice.
Ritmul egal al povestirii –, dezvoltarea naratiunii în jurul unor subiecte rotunde, gradarea captivanta a actiunii, stereotipia aproape rituala a formelor, corelatia perfecta a fantasticului cu elementele vietii reale, propensiunea spectaculoasa în fabulos si, nu în ultima instanta, închegarea tuturor factorilor mentionati într-o viziune coerenta lasa senzatia marii arte cu care ne-a obisnuit în genere literatura Orientului îndepartat sau mai apropiat, indiferent de limba în care sunt întruchipate diversele motive epice.

*

O cât de fugara comparare a basmului românesc cu cel siberian impune evidentierea eventualelor contacte ale stramosilor nostri cu locuitorii îndepartatului tinut adus în discutie.
O legatura nemijlocita nu s-a produs decât târziu, în secolul al XIII-lea, odata cu invazia mongolica. Dar înca din protoistorie au navalit în spatiul carpato-danubiano-pontic populatii de pe drumul marilor invazii, care au avut sigur contacte cu popoarele siberiene. Ne referim la cimerieni, la sciti, la avari, la slavi, la bulgari, la pecenegi, la cumani, care au purtat si au transmis, în cursul convietuirii si asimilarii lor de catre noi, a unor motive narative fantastice siberiene.
Robii tatari, luati de voievozi în luptele din secolele XIV-XVI, iar mai apoi îndelungata vietuire în ramele Imperiului Otoman, ai carui conducatori veneau tot din strafundurile Asiei, au înmultit numarul temelor, motivelor si mijloacelor artistico-narative siberiene.
O cale de penetrare a subiectelor epice din Nord-Estul asiatic a constituit-o si aripa nordica a Drumului Matasii.
Infime motive vor fi fost aduse si de putinii români scapati din robiile tatarasti si reveniti prin minune înapoi.
Cert este ca marile miscari de populatii din mileniul I de dupa Hristos, înca necunoscute în toata amploarea si amanuntele lor, au angrenat cu ele si valorile culturale ale populatiilor aflate în migratie.
Nimic nu a ramas în ultimele doua milenii neînrâurit, neatins de valurile demografice straine în spatiul euro-asiatic.
Asa stând lucrurile, e clar ca o parte din Siberia ne-a venit plocon acasa, fara sa bagam de seama, iar o parte de România si de Europa a fost dusa cu navalitorii la ei, revenind, poate, mai târziu cu pecetea asiatica.
În felul acesta, basmul s-a transformat într-un imens amalgam universal, dificil de separat astazi strict pe natiuni.
Si totusi au ramas destule amprente si tipare care releva specificitatea lor neîndoielnic etnica.
În dorinta descifrarii a ceea ce e doar al nostru din bagajul imens al basmului universal, am apelat, într-un fel, la un punct de reper extrem – cel siberian –, care, chiar daca nu a ramas pur, are, totusi, unele coordonate care îl individualizeaza nu neaparat local, cât în ansamblul populatiilor din care se compune spatiul numit ca atare.
Spre o judicioasa apreciere a asemanarilor si mai ales a diferentelor dintre cele doua fenomene – român si siberian – sugeram deocamdata câteva deschideri în ce priveste viziunea asupra lumii si vietii, a sferelor tematice si a modalitatilor de realizare artistica.
Desi filtreaza realitatea în perspectiva aspiratiilor, reducând-o la esential, basmul siberian ne introduce într-o lume cu totul diferita de a noastra, lumea întinderilor nemarginite ale taigalei, cu paduri si ape imense, cu clima extrema, în orice caz cu cele mai cumplite geruri, într-un spatiu plin de animale feroce în care colectivitatile par pierdute în mijlocul naturii, iar viata omului atârna de un fir de ata.
Nesemnificativ si supus celor mai neasteptate primejdii, din înalturi si din adâncuri, individul a trebuit sa creeze macar imaginar o contrapondere de învingere a terorii înconjuratoare, respectiv eroi pe masura provocarilor.
Asa se face ca macar unele dintre personajele de prim-plan devin întrupari ale fortei nemarginite a firii, energii nestavilite, care nu asteapta nimic de la destin sau de la providenta, ci cauta sa învinga mereu prin propria putere si vointa.
Ne vine în minte, fara sa vrem, eroul exemplar Harjit Berghen dintr-un basm iacut: „Unul singur era – dar parca în casa patrunsesera cincizeci de oameni. Unul singur era – dar zgomotul produs ajungea pentru optzeci de oameni. Unul singur era – dar tipa de parca nouazeci de oameni ar fi vorbit în acelasi timp“.
De aceea nici nu vom întâlni în basmele siberiene (din câte cunoastem) procedee de tipul ordaliei, ca în basmele românesti, pentru împlinirea dreptatii.
Eroii iesiti de pe lumea cealalta, dupa ce fusesera lasati acolo de „fratii“ necredinciosi, prin taierea funiei, se razbuna singuri, retezându-le capetele cu sabia.
De altfel, razbunarea directa, nemijlocita, face obiectul multor basme si eroii nu pot muri fara sa-i pedepseasca pentru omor si furt pe cei vinovati.
Cazul extraordinar al basmului adâghean „Femeia viteaza“, care omoara în lupta, cu ajutorul povestitorului, pe cei trei uriasi si le bea sângele pentru ca-i ucisesera trei frati si sotul, iar dupa razbunare vrea sa se sinucida, considerând ca si-a împlinit menirea vietii.
Exista în basmul siberian o hiperbolizare dusa la extreme, pe care nu vom întâlni-o niciodata în basmele românesti, chiar daca si aici se utilizeaza superlativele relative „cel mai/cea mai“.
Totul e acolo incomensurabil – omul fiind proiectat la proportiile naturii marete, nu prin marime, ci prin putere, prin vointa, prin frumusete, prin istetime, prin vitejie.
Mai mult decât la noi si decât în toate basmele europene – am putea spune decât în tot restul basmelor lumii – basmele siberiene acorda un rol fundamental femeii, întrevazuta nu numai în ipostaza de înteleapta, ci si de viteaza.
S-ar putea spune ca în Siberia descoperim chiar un cult al femeii – poate o ramasita a formelor matriarhale.
În mod curios, desi aflam ici-colo si zâne, fecioara pamânteana preia toate functiile acestora, fiind întruchiparea însesi frumusetii si a perfectiunii; dupa cum unii eroi, care lupta de dragul de a se lupta, fara nicio motivatie exterioara – de îmbogatire, de cucerire a altor cnezate, de razbunare – devin întruparea însasi vitejiei.
De altfel, atât pentru tinere, cât si pentru tineri, e mentionata, nu o data, legendarizarea, intrarea lor în memoria colectiva, ceea ce ne lasa sa întelegem ca, pâna la un anumit punct, basmele au alura unor traditii istorice.
Aflate cele mai multe în zorii civilizatiei, desi actiunile se plaseaza catre epoca noastra, colectivitatile si indivizii acorda un rol suprem ospetiei, încât toate ostilitatile înceteaza când una dintre parti o invita pe cealalta în ospetie. Pentru moment – pe timpul praznicului – caci apoi intra în actiune imperativele razbunarii.
De asemenea, datorita fortei traditiei, a cultului mortilor, cei batrâni si mai ales cei trecuti la cele vesnice sunt profund venerati. Dupa cum deosebit de cinstite sunt movilele (curganele), în incinta carora se desfasoara chiar actiunea unor basme si prin care trece chiar drumul spre lumea cealalta.
În sfârsit, spre a nu întinde expunerea despre viziunea siberiana asupra lumii si vietii, – ce ar putea capata dimensiunile unui volum sau chiar a mai multora –, tinem sa mentionam ca specificul spatiului geografic a impus acolo necesitatea calului, pentru strabaterea distantelor – se crede chiar ca cine nu are cal nu e bagat defel în seama – si a boilor.
Exista chiar un cult al calului si nenumarate povesti despre hergheliile de cai. Nu se întâlneste oaia deloc.
Iar ca profesii – vânatoarea ocupa primul loc, indiferent daca e practicata cu arme primitive sau moderne.
Tematic, exista aproape o identitate de motive între basmul siberian si cel românesc (inclusiv universal).
Basmele circula fara granite si oprelisti ca vântul si pasarile cerului.
De la zona la zona, însa, ele îmbraca hainele locale si se adapteaza stilului de viata si mai ales traditiei poporului care le-a asimilat, capatând dezvoltari sau refractii ce le schimba nu o data forma initiala.
Principalele deosebiri între naratiunile române si siberiene sunt date de profilul ocupatiei dominante – oieritul la noi, vânatoarea la ei.
Nu întâlnim decât întâmplator în basmele siberiene ciobani si foarte rar pastori de cai la noi.
Cele mai multe motive originale siberiene se refera la cresterea, transmiterea de la tata la fiu, ascunderea hergheliilor de catre bunici spre a intra mai târziu în posesia urmasilor, si mai ales la furtul si recuperarea lor. Câteva dintre basmele, foarte frumoase, pe aceasta tema au fost preluate si în volumul nostru.
Originale, de asemenea, neregasibile decât sporadic la noi sunt basmele ce au ca personaje fiinte umane crescute de animale, în genul personajului lui Kipling, Mowgli („Djamhuh, fiul cerbului“, „Aslanuko, fiul leoaicei“, „Batâr, fiul ursului“), sau concepute de o femeie cu un animal („Fiul ursului“).
Prin forta împrejurarilor naturale, aflam mult mai multe basme cu animale în folclorul siberian decât în cel românesc.
Oricum, traditia indiana iraniana si cea chinezeasca (cu reflexe pâna în nordul Asiei) au stimulat impulsul firesc local – impus de convietuirea alaturi de ele si de vânarea lor – de a le acorda valoarea de personaje, atât în basmele cu întâmplari reale, cât si în cele de tip parabolic sau genealogic-totemic.
Cu totul exceptional e motivul pungii care înghite bani nelimitat („Punga cu bani a nagaicei“), pentru ca era confectionata din burta de om – si, ca si aceasta, nu se satura niciodata, decât când ajunge pamânt în ea.
Arta nu neaparat literara a basmelor îmbraca si ea forme deosebite de la un popor la altul, inclusiv în naratiunile române si siberiene.
Ca si povestitorii români, care declara ca nu intervin în naratiunile fantastice (de fapt, de orice fel) si ca le spun exact asa cum le-au auzit, de obicei în copilarie si tinerete, si naratorul siberian afirma ritos ca „povestitorul nu adauga, cine asculta nu uita, cine repovesteste nu scurteaza“.
În fapt, orice poveste, indiferent de continutul ei, sufera o schimbare certa la repovestirea într-o alta limba, iar ulterior – si cercetarile au dovedit-o – se modifica, oricât de putin, la oricare povestire, între altele si datorita ambiantei în care e istorisita, a locului, timpului si starii psihice a naratorului.
Cele consemnate prin scris sau înregistrate sunt fixate ca într-un insectar si-si recapata mobilitatea doar atunci când trec din carte într-un mediu narativ activ.
Diferentele artistice între basmele române si siberiene sunt multiple.
Dar ceea ce se observa imediat e ca povestile îndepartat orientale nu contin formulele cândva obligatorii la noi – cel putin de început si sfârsit –, de plonjare în fantastic si de revenire în plan real. Cu atât mai putin înfloriturile în versuri din cuprinsul textului.
De fapt, marea majoritate a povestilor siberiene nici nu prea au alura de basme fantastice propriu-zise, ci sunt mai mult sau mai putin povesti nuvelistice, legate strâns de real si de concret.
Totusi, ele au mai mult decât ale noastre – în linia traditiei orientale – pe de o parte, o subtextualitate parabolica, fiind în multe cazuri basme ale întelepciunii (nastratinade), iar pe de alta, un patos ce le apropie foarte mult de poezie. A se vedea de pilda, povestile „Cijon-ui face marea sa fiarba“ si „Basm despre Soare de Aur – Fluture Duios – Minunata Iukeiden“.
Si mai ales, au o stranietate provocata de topirea în substanta lor a multor resturi de mitologie, magie, totemism, animism, teologie orientala etc. – care te incita prin neîntelesul lor, în dorinta de a le descifra sensurile ascunse, ca orice opera moderna, care nu-si dezvaluie de la prima lectura adâncimile.
Cine citeste basmele siberiene, nu poate sa nu observe, în sfârsit, ca multe din apropierile facute pâna acum între creatia unor scriitori ca Al. I Odobescu, M. Eminescu, Ion Creanga, M. Sadoveanu, V. Voiculescu si folclorul românesc, capata un halo neprevazut, trimitându-ne la un spatiu de rezonanta artistica (privitor la izvoare si similitudini) înca si mai larg.
Sunt doar câteva din eventualele sugestii pe care incursiunea într-o zona culturala aproape necunoscuta la noi le poate genera, în pofida nimbului malefic cu care numele de Siberia e înconjurat.

Revista Cultura, 8/08/2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>