Informatii extraordinare sau legende?

Informatii extraordinare sau legende?
de I. Oprisan

Sunt cunoscute tensiunile existente intre G. Calinescu si Ion Vitner, impus de organele puterii comuniste ca sef al Catedrei de Literatura româna moderna de la Universitatea din Bucuresti, in locul marelui profesor si, concomitent, ca director adjunct stiintific in coasta directorului titular al Institutului de Istorie Literara si Folclor al Academiei RPR, autorul monumentalei „Istorii a literaturii române de la origini pâna in prezent“ (1941). Scrisorile trimise de G. Calinescu medicului dentist, metamorfozat peste noapte in profesor de literatura la cea mai importanta Universitate a tarii, nu au iesit inca la iveala, dar aluziile pe care le face I. Vitner la ele, in epistolele expediate celui pe care-l „supraveghea politic“, releva ca acestea nu par sa fi fost altceva decât simple mesaje protocolare, comunicari de informatii sau convocari la diverse sedinte.
Distantate sufleteste sunt si scrisorile de raspuns ale lui I. Vitner, catre G. Calinescu, desi expeditorul afecteaza respectul si chiar afectiunea.
In acest context al vestilor mai mult sau mai putin seci – redactate, banuim, cu multa infrânare de sine de catre G. Calinescu –, profesorul primea o epistola iesita din comun de la partenerul sau de corespondenta, care vibreaza de emotia stirilor in posesia carora intrase si pe care tinea sa le comunice imediat, celui mai indreptatit sa ia decizia fireasca, autorizata. Caci pâna si cei cu picioarele adânc infipte in pamânt sunt uneori in stare sa se emotioneze in preajma tainelor care inconjoara marile personalitati si care, intâmplator, ii ating cu aripa lor inefabila.
Aflând – nu stim exact in ce context special si de la cine anume – despre posibilele urme documentare eminesciene in Bucovina si, mai ales, de o virtuala opera a poetului incredintata lui Alexandru Vlahuta, ce ar fi urmat sa fie publicata abia dupa o suta de ani de la moartea sa (in 1889 – deci exact la revolutie), I. Vitner ii scria lui G. Calinescu:

„Stimate tov. profesor,
Aflu de la o studenta a noastra, care acum este profesoara la Câmpulung (Suceava) ca acolo s-ar afla un Dr. Garcis, a carui bunica a fost ruda apropiata a lui Eminescu. De la aceasta bunica, Dr. Garcis are fotografii inedite, documente si obiecte ale lui Eminescu, pe care nu vrea sa le dea Academiei, dar ar putea fi convins sa le fotografieze (sau fotocopieze) pentru noi.
De asemenea, aceiasi studenta imi comunica o poveste cu caracter oarecum fantastic, dar care ar trebui poate luata in seama. Prof. I.D. Stefanescu, ginerele lui Vlahuta, ar fi in posesia unui manuscris al lui Eminescu pe care acesta l-a daruit lui Vlahuta, cu mentiunea expresa de a nu fi publicat decât peste o suta de ani de la moartea sa (?!).
Am tinut sa va impartasesc aceste informatii. Asupra continutului lor veridic sunteti singurul in masura a da un verdict.
Cu drag,
Ion Vitner“

Nu se cunosc reactiile profesorului Calinescu fata de stirile din scrisoarea nedatata semnata I. Vitner, ce s-a pastrat in arhiva sa (astazi in patrimoniul Institutului de Istorie si Teorie Literara, ce-i poarta numele). Dar faptul ca, in aprilie 1958, Directorul Institutului intreprindea cu cercetatorii o lunga calatorie in Nordul Moldovei, ajungând, intre altele, la Ipotesti, Botosani, Bacau si Suceava, poate fi interpretat ca o incercare personala de tatonare a informatiilor.
De altfel, la inceputul anilor ’60 ai secolului trecut, el il trimitea pe G. Muntean sa scotoceasca Arhivele Statului din Botosani, de unde acesta a adus peste o suta de documente, utilizate partial de G. Calinescu in ultima editie aparuta in timpul vietii sale din „Viata lui Mihai Eminescu“.
Privite la rece, informatiile comunicate lui I. Vitner de fosta studenta a Facultatii de Litere din Bucuresti par pâna la un punct plauzibile, daca cel care le-a transmis nu le va fi deformat. Caci acolo, in Nordul Moldovei, au ramas multi prieteni, colegi si rude de-ale lui Eminescu, care au trait pâna târziu dupa Primul Razboi Mondial. Gala Galaction a reprodus, in 1924, amintirile unui fost conscolar al poetului, iar Leca Morariu si V. Gherasim au adus numeroase informatii noi privitoare la biografia lui M. Eminescu, vorbind ei insisi de o alta fotografie a poetului (in afara celor cunoscute), care nu s-a mai publicat.
Când profesoara de la Câmpulung a invocat, intre documentele pastrate de dr. Garcis, de la bunica sa fotografiile inedite, va fi avut in vedere, poate, fotografiile de familie colectionate de acesta si nu neaparat fotografii personale ale lui Eminescu.
Cu totul iesita din comun e, insa, stirea ca poetul ar fi lasat un manuscris menit a fi publicat peste o suta de ani de la moartea sa. Dar ea se inscrie, daca nu in logica realului, cel putin in logica legendarului. Mitul poetului de geniu – national – isi autoplasmuieste astfel, in fantezia admiratorilor, alonjele vesnicei reinnoiri. Si publicul asteapta mereu imbogatirea operei sale.
Dupa cum, speranta descoperirii de noi creatii bântuie intreaga literatura universala, pâna la a se transforma intr-o tema literara romanesca de larga circulatie – a pseudomanuscriselor ce fac obiectul multor opere, indeosebi romantice.
Dar daca, totusi, in ,,povestea cu caracter oarecum fantastic“ – cum se exprima I. Vitner – se ascunde un sâmbure de adevar?
Sa nu se uite ca Schliemann a descoperit Troia, dupa trei mii de ani, pornind de la legende

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>