Lucrarea pune capăt, între altele, discuţiilor interminabile despre „trista” moştenire genetică transmisă de înaintaşi şi deschide noi perspective asupra înţelegerii biografiei poetului naţional, sugerând culpabilitatea celor care-l puteau salva şi n-au făcut-o.
Prin volumul de faţă, Liviu Vălenaş îl readuce în actualitate, dintr-o uitare nemeritată, pe marele patriot român Alexandru Danielopol. Lui Alexandru Danielopol i se datorează salvarea de la deportarea în Siberia sau în Asia Centrală a jumătate de milion de basarabeni şi bucovineni, reclamaţi insistent de Stalin ca „cetăţeni sovietici“. Pentru a-i salva pe aceşti năpăstuiţi ai unei sorţi nemeritate, Alexandru Danielopol s-a bătut, practic singur, ca un leu, cu ofiţerii NKVD din Comisia Aliată de Control de la Bucureşti, în anii 1944-1947.
Partea a doua a cărţii este constituită drintr-o serie de documente zguduitoare, strânse sau elaborate de cercetătorii şi publiciştii din Republica Moldova şi din Bucovina de Nord, privind martiriul populaţiei româneşti din teritoriile răpite cu forţa de I.V. Stalin în 1940 şi din nou în 1944: Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei
Mărirea Romei s-a dus cu incetul. Şi pe încetul cetăţile romane s-au facut locuri pustii, iar cetăţenii s-au adăpostit în satele vechilor daci. Limba latină, legea creştină, suferinţa comună au făcut din ei un singur neam, unind în el drepturile de aborigeni ale tracilor cu drepturile de cuceritori culturali ale romanilor. Ce era pe atunci în stepă, pot spune istoricii din Pesta
Suntem însă câţiva care înainte de orice am dorit, am aşteptat acest lucru.
Anume ca prin puterile sufleteşti ale românilor din Ardeal să schimbăm ceea ce de la începutul vieţii noastre publice ni s-a părut intolerabil în ţara veche. Şi întru aceasta aveam în vedere două calităţi pe care ardelenii le aveau, trebuiau neapărat să le aibă.
Înfăţişăm pentru prima dată, într-o sistematizare personal-tipologică, un fenomen, după părerea noastră unic în lume, în ce priveşte bogăţia formală, spectaculozitatea imagistică şi profunzimea simbolică, încercând să dovedim că el reprezintă unul din aspectele emblematice ale spiritualităţii naţionale.
Neagu a muncit cu sârg, s-a jucat cu vorbele şi creioanele colorate cât şi cum a vrut, dar a ignorat factorul Z: niciodată nu şi-a ţinut gura. Pe lângă vervă, imaginaţie sclipitoare şi har, această temerară libertate i-a asigurat succesul. Un succes ce sfidează timpul. Turnul Babel o demonstrează. Axiomatic.
Cu fiecare text ţintim şi noi să le ipostaziem atât în generalitatea, cât şi în particularitatea lor aşa de diversă şi de atractivă, încât, deşi pornim cel mai adesea de la propriile noastre trăiri – oricât de fabulos-fantastice par uneori – aspirăm să spunem ceva şi despre Ieri şi despre Mâine, şi despre Noi şi despre Totalitatea celor care trăiesc pe acest Pământ.
Timp de mai bine de o jumătate de secol – din 1903 până la 1955 – Barbu Lăzăreanu a simţit o atracţie deosebită faţă de personalitatea şi opera lui B. P. Hasdeu.
Textele din volumul de faţă – cam tot ce a scris istoricul literar despre savant – alcătuiesc o însemnată tentativă de punere în valoare a tezaurului artistic, filologic şi folcloristic lăsat de marele înaintaş.
Nuvela Ursita, rezultată din valorificarea a ceea ce apucase să scrie, totuşi forma concentrată, nuvelistică, s-a impus drept una dintre cele mai importante texte ale literaturii noastre din toate timpurile.
Albumul conține: ornamentica arhitecturală, crestăturile în lemn pe obiecte uzuale, încondeierile pe ouă, picturile miniaturale de pe vechi manuscrise.
Pe firul unei naratiuni captivante, sunt prezentate 25 de povestiri captivante, de o mare frumusete, cuprinzand fiecare o enigma.
Revăzută şi completată, atât pe baza unor studii şi materiale apărute între timp, cât şi în urma sugestiilor comentatorilor şi cititorilor, această a doua ediţie a cărţii oferă o imagine mai cuprinzătoare şi totodată mai sugestivă a vieţii şi operei scriitorului.
Deloc spectaculoasă, în afara victoriei de la Zărneşti împotriva imperialilor (1690), lunga domnie a lui Constantin Brâncoveanu, a avut, totuşi, o importanţă extraordinară, asigurând, prin continuitatea şi supleţea politicii sale, păstrarea neştirbită a fruntariilor ţării şi a fiinţei noastre naţionale, între cele trei mari imperii hrăpăreţe.
Scrierile lui N. Iorga despre viaţa şi faptele Voievodului, precum şi documentele referitoare la domnia şi sfârşitul lui, scot cu prisosinţă în evidenţă acest fapt, deschizând perspective nebănuite către proiectele sale cu adevărat măreţe
