• 0 Items - 0,00 lei
    • No products in the cart.

Cartile esentiale ale omenirii

Bhagavadgita

24,15 lei

Parte efectivă a Mahabharatei, cea mai înaltă, spiritual, componentă a celebrei epopei, Bhagavadgita (Cântecul venerabilului Krisna), deschide larg porţile înţelegerii complexei şi totodată singularei filosofii hinduse, punctând principalele cerinţe ale celor trei mari învăţături asupra felului în care omul poate atinge Nirvana (sustrăgându-se lanţului nesfârşit al reîncarnărilor).

Expunerea doctrinelor spirituale îmbracă totodată, în textul original – şi păstrează şi în traducerea românească –, în mod fericit, haina poeziei alese, încântându-ne multiplu.

 

RAMAYANA

34,65 lei

Operă fundamentală a culturii indiene şi universale – comparabilă cu Iliada şi Odiseea – epopeea Ramayana, veche de peste două mii de ani, se înfăţişează publicului românesc în veşminte, pe cât de accesibile, pe atât de plăcute, de mare valoare artistică, spre a-l încânta prin aura mitologică a întâmplărilor, prin derularea palpitantă a acţiunii şi mai ales prin simbolistica poetic incifrată.