Editii critice. Instrumente fundamentale de lucru

Ideile şi faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu

18,90 lei

Pregătită şi elaborată parţial în ultimii ani de viaţă ai lui B. P. Hasdeu (primele două capitole, referitoare la genealogie, au apărut în martie 1907), lucrarea lui Iuliu Dragomirescu a beneficiat de câteva avantaje irepetabile.

Primit în preajma savantului, autorul ei a avut şansa să-l cunoască îndeaproape, să-i afle din propriile-i mărturisiri trecutul, gândurile, frământările şi proiectele nerealizate, să fie ghidat de el în hăţişul stufoasei sale familii şi în labirintul atât de complex al operei, în sfârşit, să aibă la îndemână întreg tezaurul de documente, manuscrise, reviste şi cărţi necesare documentării (dintre care multe s-au pierdut între timp).