• 0 Items - 0,00 lei
    • No products in the cart.

Editii critice. Instrumente fundamentale de lucru

Ideile şi faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu

18,90 lei

Pregătită şi elaborată parţial în ultimii ani de viaţă ai lui B. P. Hasdeu (primele două capitole, referitoare la genealogie, au apărut în martie 1907), lucrarea lui Iuliu Dragomirescu a beneficiat de câteva avantaje irepetabile.

Primit în preajma savantului, autorul ei a avut şansa să-l cunoască îndeaproape, să-i afle din propriile-i mărturisiri trecutul, gândurile, frământările şi proiectele nerealizate, să fie ghidat de el în hăţişul stufoasei sale familii şi în labirintul atât de complex al operei, în sfârşit, să aibă la îndemână întreg tezaurul de documente, manuscrise, reviste şi cărţi necesare documentării (dintre care multe s-au pierdut între timp).

O corespondenţă pentru eternitate

63,00 lei

Corespondenţa marelui savant B.P. Hasdeu cu fiica sa depăşeşte cadrul unui simplu schimb epistolar, căpătând alura unui nucleu romanesc, dacă nu chiar a unei drame, cuprinzând în substanţa ei, elementele complexe ale vieţii în totalitatea ei, dirijate de un destin neîndurător.

În plus, scrisorile câte s-au mai păstrat, însumând 365 de texte, sugerează parcă întradins contururile omului, ca fragment al eternităţii. E şi motivul pentru care volumul a primit titlul pe care îl poartă.

Tipologia legendei populare româneşti, vol. II – Legenda mitologică, legenda religioasă si legenda istorică

73,50 lei

Finalizată în 1965 şi încredinţată tiparului în 1969, lucrarea pe care o prezentăm specialiştilor şi cititorilor a rămas (din cauza aşa-ziselor „probleme politice“ pe care legenda le-ar fi ridicat) nepublicată până acum, deşi înfăţişează realitatea complexă a uneia dintre cele mai bogate, tipologic vorbind, specii ale folclorului românesc.

Tipologia legendei populare româneşti, vol. I – Legenda etiologică

73,50 lei

Finalizată în 1965 şi încredinţată tiparului în 1969, lucrarea pe care o prezentăm specialiştilor şi cititorilor a rămas (din cauza aşa-ziselor „probleme politice“ pe care legenda le-ar fi ridicat) nepublicată până acum, deşi înfăţişează realitatea complexă a uneia dintre cele mai bogate, tipologic vorbind, specii ale folclorului românesc.73,50