Lucrarea pune capăt, între altele, discuţiilor interminabile despre „trista” moştenire genetică transmisă de înaintaşi şi deschide noi perspective asupra înţelegerii biografiei poetului naţional, sugerând culpabilitatea celor care-l puteau salva şi n-au făcut-o.
Timp de mai bine de o jumătate de secol – din 1903 până la 1955 – Barbu Lăzăreanu a simţit o atracţie deosebită faţă de personalitatea şi opera lui B. P. Hasdeu.
Textele din volumul de faţă – cam tot ce a scris istoricul literar despre savant – alcătuiesc o însemnată tentativă de punere în valoare a tezaurului artistic, filologic şi folcloristic lăsat de marele înaintaş.
Revăzută şi completată, atât pe baza unor studii şi materiale apărute între timp, cât şi în urma sugestiilor comentatorilor şi cititorilor, această a doua ediţie a cărţii oferă o imagine mai cuprinzătoare şi totodată mai sugestivă a vieţii şi operei scriitorului.