În istoria presei şi a literaturii române, revista Aghiuţă (1863-1864) reprezintă o floare rară, ce nu poate fi asemanată – din punct de vedere al calităţii, intensităţii şi imprevizibilităţii umorului – decât cu Moftul român, din perioada directoratului lui I.L.Caragiale (1893, 1901).
Teză de doctorat la origine, lucrarea de faţă repune în discuţie – soluţionând definitiv sau propunând ipoteze interesante – cele mai multe dintre problemele ridicate de existenţa pământească şi spirituală a lui B.P.Hasdeu în ultimele două decenii de viaţă.
Între altele, ea aduce până la zi informaţiile privitoare la moştenirea lăsată de marele savant, în lumina ultimelor cercetări şi a materialului documentar, nevalorificat până acum, păstrat la muzeul memorial „B.P.Hasdeu“ din Câmpina
„Cartea asupra lui Hasdeu – scria Mircea Eliade în 1927 – va trebui să fie erudită, scrisă cu dragoste, cu mult spirit critic şi cu înţelegătoare simpatie. Nu o biografie, nu o culegere de rezumate şi anecdote, nu o înşiruire de titluri, ani şi epitete. O carte care să fie o reconstituire a personalităţii lui Hasdeu şi, deci, o oglindă a necesităţilor generaţiei sale. O carte – care să fie, înainte de toate, o construcţie organică.”
Cerinţele marelui exeget al religiilor ne-au stat călăuză în elaborarea lucrării de faţă
Nedispunând de nici o bibliografie relativă la credinţele ţăranilor români despre cer şi stele, I. Otescu a apelat la experimentele lui Al. Odobescu, B.P. Hasdeu, Mic. Densusianu şi a altora de a-şi atrage alături, în marea sa aventură, pe învăţătorii ţării.
În felul acesta, chiar dacă România era atunci mai mică, el a putut să cunoască cea mai mare parte a credinţelor populare despre crugul ceresc ce ne stă
Rămasă în paginile ziarului Traian, ea nu a fost niciodată tipărită în volum, limitându-se astfel posibilitatea de a fi cunoscută, nu numai de marele public, ci şi de specialişti. Cu atât mai mult, cu cât s-a emis chiar ipoteza că lucrarea ar fi „depăşită”.
Aflând-o deosebit de interesantă – cel puţin din punctul de vedere al discursului larg erudit, deschizător de perspective, nu numai strict filologico-istorice – o scoatem la lumină după aproape un secol şi jumătate, pentru ca iubitorii operei savantului s-o poată aprecia la justa ei valoare.
| In aceasta carte, N. Iorga nu consemnează pur şi simplu derularea timpului istoric, an după an, atent să nu omită vreun eveniment, indiferent de ecoul lui, în sens restrâns sau mai larg, ci urmăreşte cu asiduitate liniile ce dau sens întregii istorii, de la căderea Imperiului Roman de Apus şi până la primul război mondial, inclusiv. |
