In umbra mortii. Roman; Ionel Oprisan;

– De ce ti-e frica atata de moarte?
– Tocmai, ca nu mi-e teama!
– Dar de ce spui mereu ca oricine vrea s-o rapuna!
– Si pe urma ce-o sa fie?
– Chiar nu intelegi!? Orizontul nesfarsit al Vietii. Posibilitatea de a infaptui orice.
– Deci, timp infinit pentru munca? nu mi-ar conveni! ar fi prea plictisitor!
Vei avea posibilitatea sa alegi… Vrei viata? Ramai la lumina. Esti lenes si ti-e groaza de munca? Cobori in nefiinta, la intuneric.
Eu, insa, nu gasesc nimic mai odihnitor decat sa muncesti ceva cu placere.

( Din convorbirile lui Alexandru Bahna cu colegii)

Dragostea (esenta Vietii) si Moartea (vrasmasa ei) sunt surori. Dragostea seamana si Moartea culege. Dragostea deschide ochii spre frumos; Moartea ii inchide.
Dragostea e lumina si bucurie; Moartea e intuneric si tristete.
Dragostea e capricioasa si nu poposeste la oricine; Moartea nu ocoleste pe nimeni.
Dragostea e primavara; Moartea e iarna…
Si totusi, sunt locuri pe pamant unde natura e pururea blanda si omul traieste ca-n rai.
Rugamu-te Tie, Doamne, arunca in hauri coasa Mortii si lasa-ne doar secera Lunii, ca, sub raza ei, sa putem gusta din plin viata, pe care ne-ai dat-o.

( Din reflectiile parintelui Isidor Boanca)