În linii mari, istoria domniei lui Cuza, cu principalele ei înfăptuiri, e derulată în primul volum al sintezei, iar partea a II-a priveşte doar sfârşitul acestei strălucite şi atât de populare stăpâniri.

Totuşi, finalul încununează opera, relevându-ne cât de adânc a înţeles marele istoric „filele“ relaţiilor Principatelor Unite cu cele şapte aşa-zise „mari puteri“ şi cât de profund a putut să privească dincolo de aparenţe sensul documentelor epocii.

În această privinţă e o lucrare fundamentală.

Avem două cuvinte esenţiale în limbă, care ne definesc ca neam; român (cu variantele aromân, meglenoromân, istroromân), cum ne spunem noi, şi valah, vlah, cum ne spun şi ne spuneau mai ales alţii.

Aceşti termeni au fost explicaţi mai de fiecare filolog român şi străin, dar niciodată la dimensiunile unui volum, cum o face autorul lucrării de faţă, punând în discuţie etimologiile, semnificaţia, sensurile pozitive şi negative ale cuvintelor şi evoluţia lor în timp.

E o carte fundamentală, plină de sugestii şi totodată de învăţăminte.