Vol. 1, 192 pg.

Faptele ungurilor, de secretarul anonim al regelui Bela; Traducator G.Popa – Lisseanu; editie ingrijita si prefata de Ionel Oprisan

„Editarea izvoarelor istoriei a romanilor, text si traducere, o facem cu un scop indoit: intai spre a procura publicului putinta de a cunoaste exact, si in original, aceste izvoare si, al doilea, spre a da un raspuns acelora care, in baza asa numitelor drepturi istorice, pretind teritorii ce le-au apartinut un timp oarecare.
Caci, desi prior tempore potior iure este o lozinca ce nu are nici o valoare fata de vointa ferma a celor ce stapanesc o tara, totusi, dusmanii neamului nostru aproape nu au nici un alt argument de invocat decat drepturile istorice.
Din lectura celor doua opere ce publicam acum (vol. I-II), precum si din lectura celor ce speram sa tiparim in curand, se va vedea usor ce subred este chiar acest argument istoric. caci noi am fost, inainte de unguri, nu numai in Dacia, „dar – ceea ce este de o extrema importanta – si in Polonia si peste tot locul in vechea Ungarie”.

G. Popa – Lisseanu

Vol 2, 96 pg.
Descrierea Europei Orientale, de Geograful anonim, traducere
G. Popa – Lisseanu,editie ingrijita si prefata de Ionel Oprisan

Acesti romani se gaseau peste tot locul in fosta Ungarie, atat in tinuturile Panoniei cat si in cele ale Daciei, si ei reprezinta continuitatea romana in apus, dupa cum daco-romanii reprezinta continuitatea romana din rasarit. Acest element roman a fost dezmostenit de unguri, pentru totdeauna, din Panonia, in mod vremelnic, din Ardeal.
Si, acesta continuitate odata stabilita, ea zdruncina din temelie si iremediabil soliditatea argumentului, asa-zis „istoric” al drepturilor maghiare asupra teritoriilor din fosta Ungarie.

G. Popa Lisseanu

Vol.3, 128 pg.

Romanii in poezia Medievala, de G. Popa – Lisseanu,editie ingrijita si prefata de Ionel Oprisan

Marginind cercetarea noastra, deocamdata, numai la poezia medievala, suntem siliti sa constatam ca nu numai nu ne lipsesc date despre existenta Nord dunareana a romanilor, in evul mediu, cum sustin istoricii unguri, in special, dar ca aceste date sunt destul de numeroase si de asa natura ca din ele se desprinde ideea ca romanii au avut in sec. XI-XIII o viata etnica, separata de celelalte popoare si ca amintirea acestei vieti isi gaseste reflexul sau bogat in poezia medievala.

G. Popa Lisseanu

Vol.4, 192 pg.

Cronica ungurilor, de Simon de Keza, traducere G. Popa – Lisseanu,editie ingrijita si prefata de Ionel Oprisan

Din citirea cronicilor reiese in mod evident ca din toate poparele lui Attila numai valachii au ramas pe loc – remanentibus – fiindca numai ei erau localnici si cultivatori de pamant – coloni – si ca, in vreme ce toti ceilalti au plecat, ei singuri au stat pe loc, de buna voie – sponte , fiindca ei singuri ramaneau in tara lor. Numai aceasta interpretare o putem da vorbelor lui Simon de Keza: „Blackis, qui ipsorum fuere pastores et coloni, remanentibus sponte in Panonia”.
La venirea lor in Panonia, ungurii n-au gasit tara lipsita de populatie, dupa cum ar voi istoricii unguri sa ne incredinteze atunci cand numesc cucerirea tarii „a honfoglalas”, „die Aufname des Landes”, adica ocuparea tarii, ca si cand ar fi fost o tara pustie, in loc sa vorbeasca despre cucerirea tarii prin lupte, pe toate fronturile, in Panonia, in Banat, in Maramures si apoi in Ardeal, dupa cum rezulta acesta din textul cronicilor „subiectis sibi populis qui tunc habitabant ibidem”.

G.Popa Lisseanu