21,00 lei
Memorii, Vol I-II
PLACEREA DE A TRAI PE ALTE MERIDIANE. VOL.1 IN VALTOAREA VIETII ROMANESTI, VOL.2
Produse Similare
Straniul caz al doctorului Jekill şi al domnului Hyde
12,60 leiTema luptei dintre bine şi rău, în cadrul aceleiaşi fiinţe, tratată în genere cu alonje transcedental-religioase, capată la Robert Louis Stevenson un suport ştiinţific în Straniul caz al doctorului Jekill şi al domnului Hyde – personajul central dedublându-se reversibil până în final, când reîntoarcerea în sine nu mai este posibilă, ca pedeapsă subînţeleasă pentru crimele săvârşite
Oglinda constelata
15,75 leiOglinda constelata, George Calinescu; Editie ingrijita si prefata de Ionel Oprisan
Sfânta întâmplare
26,25 leiDin noianul întâmplărilor trăite de oameni, ne-am oprit asupra acelora care au avut o înrâurire benefică asupra lor, indiferent dacă acestea s-au datorat unor semeni ai lor sau par a fi fost rezultatul hazardului sau al harului divin. De aceea le-am şi denumit „sfinte întâmplări“, spre deosebire de „întâmplarea dracului“ – titlu generic pentru tot ce-i mai rău în viaţa umanităţii.
Adunăm întâi florile şi ulterior vom cosi şi buruienele
Recenzii
Nu există recenzii până acum.