FALIMENTAREA ECONOMIEI NATIONALE
12,60 leiFalimentarea economiei nationale.Procesul celor opt guvernari postrevolutionare 1990-2004
31,50 lei
Urmărind cu asiduitate ecourile vieţii şi faptelor românilor în documentele fundamentale ale evului mediu îndeosebi dintre secolele IX-XIV, G. Popa-Lisseanu afirmă cu tărie după publicarea celor 15 volume de mărturii existente în cronicile străine ale vremii că „ceea ce unii credeau sau mai cred că între anul 271, al părăsirii Daciei de către Aurelian şi până în secolul al XIII-lea ar fi existat «în istoria noastră un hiatus», astăzi acest «hiatus» este împlinit de date precise şi de dovezi indiscutabile, iar cercetătorii dezinteresaţi şi lipsiţi de prejudecăţi pot să-şi facă o idee clară de ceea ce s-a petrecut în ţara noastră în decursul unui mileniu, din care ne lipsesc, ce e drept, documentele scrise, nu însă şi dovezile evidente
Falimentarea economiei nationale.Procesul celor opt guvernari postrevolutionare 1990-2004
Lucrarea Graniţa de Vest e un model de obiectivitate a reflecţiilor şi judecăţilor în toate privinţele, o pledoarie pentru dreptul natural, firesc, al românilor, care se întind într-o pânză mai subţire încă mai departe de graniţa impusă unde cândva erau majoritari.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.