În istoria presei şi a literaturii române, revista Aghiuţă (1863-1864) reprezintă o floare rară, ce nu poate fi asemanată – din punct de vedere al calităţii, intensităţii şi imprevizibilităţii umorului – decât cu Moftul român, din perioada directoratului lui I.L.Caragiale (1893, 1901).
Teză de doctorat la origine, lucrarea de faţă repune în discuţie – soluţionând definitiv sau propunând ipoteze interesante – cele mai multe dintre problemele ridicate de existenţa pământească şi spirituală a lui B.P.Hasdeu în ultimele două decenii de viaţă.
Între altele, ea aduce până la zi informaţiile privitoare la moştenirea lăsată de marele savant, în lumina ultimelor cercetări şi a materialului documentar, nevalorificat până acum, păstrat la muzeul memorial „B.P.Hasdeu“ din Câmpina
Nedispunând de nici o bibliografie relativă la credinţele ţăranilor români despre cer şi stele, I. Otescu a apelat la experimentele lui Al. Odobescu, B.P. Hasdeu, Mic. Densusianu şi a altora de a-şi atrage alături, în marea sa aventură, pe învăţătorii ţării.
În felul acesta, chiar dacă România era atunci mai mică, el a putut să cunoască cea mai mare parte a credinţelor populare despre crugul ceresc ce ne stă
Rămasă în paginile ziarului Traian, ea nu a fost niciodată tipărită în volum, limitându-se astfel posibilitatea de a fi cunoscută, nu numai de marele public, ci şi de specialişti. Cu atât mai mult, cu cât s-a emis chiar ipoteza că lucrarea ar fi „depăşită”.
Aflând-o deosebit de interesantă – cel puţin din punctul de vedere al discursului larg erudit, deschizător de perspective, nu numai strict filologico-istorice – o scoatem la lumină după aproape un secol şi jumătate, pentru ca iubitorii operei savantului s-o poată aprecia la justa ei valoare.
